Heinkel He 114 FARR

Prin 1997 când aveam destule modele de avioane germane din al Doilea Război Mondial (dar nu suficiente), a prins formă ideea de a strânge cel puţin câte un exemplu din tot ceea ce au proiectat germanii în acea perioadă. Ca urmare, mi-am făcut o listă (care mai apoi s-a transformat într-o agendă), pe care am început cu aplomb să bifez ce aveam şi ce trebuia să găsesc. Lângă fiecare titlu care nu se regăsea încă fizic în colecţia mea, erau trecute posibilele surse - kituri existente pe piaţă la momentul respectiv.
Curând, numărul avioanelor pe care nu le aveam încă a început să scadă simţitor. Avioanele mai uzuale şi mai apoi chiar modele mai rare, au început să poposească în colecţia mea, aşteptând să fie montate.
Unul din avioanele ramase timp îndelungat pe lista de achiziţii (până prin 2003), a fost He 114. Ar fi existat o alternativă, kitul de la Mach 2, companie franceză care se detaşa mai ales prin preţurile astronomice ale kiturilor sale, ce-i drept, cu subiecte destul de rare. Am văzut kit-report-uri şi chiar jurnale de lucru privind aceste kituri şi nu am fost deloc încântat de oferta din punct de vedere al calităţii. Plasticul cu suprafaţă aspră; culee groase, care denotau o presiune scăzută la injectare; cupole nu prea transparente şi cam groase. Toate astea pentru un preţ în jur de 50 de euro, pentru un monomotor !



În 2003, firma Modelism Internaţional a avut iniţiativa lăudabilă de a produce un kit din răşină (serie scurtă) a acestui hidroavion care a făcut parte din Hidroaviaţia Regală Română cu baza la Hidroescala de pe lacul Siutghiol din Mamaia. Acest demers urma cărţilor pe acelaşi subiect, apărute la Editura Modelism: "Seaplanes Over the Black Sea - Autor Cristian Craciunoiu şi Jean Louis Roba; Hidroaviaţia României (cu un He 114 pe copertă) autori tot de la editura Modelism, iar mai târziu, o broşură dedicată tocmai Heinkelului 114, care conţinea pliat un plan la scara mare desenat de Şerban Ionescu.



Cu toate aceste materiale la dispozitie, a fost surprinzător pentru mine, cum firma Modelism Internaţional a acceptat să scoată un produs atât de slab calitativ. Oamenii de acolo aveau o experienţă îndelungată în lucrul cu planurile, pentru scoaterea unui master, cât şi în ceea ce priveşte lucrul cu răşinile poliuretanice turnate în matriţe siliconice.
Cunoscând defectele kitului de la Mach-2 şi având în vedere şi existenţa unei gravuri longitudinale mediane pe parţile fuselajului, aş spune că de fapt, kitul Mach-2 a constituit ceva mai mult decât o bază de plecare pentru produsul final al firmei Modelism. Preluând toate greşelile constructive ale francezilor, Modelism Internaţional le-a adăugat pe cele datorate pregătirii defectuoase a materialelor folosite la matriţă şi la produsele din răşină rezultate.
Pentru un machetist comod ca mine, kitul de la Modelism Internaţional a constituit o baza bună de plecare şi o gaura insesizabilă în buget.
Când am pornit la modificarea pieselor am avut la dispoziţie 3 seturi de planuri, dintre care se detaşa clar atât prin corectitudine în raport cu documentele fotografice, cât şi prin numărul de repere (detalii), cel desenat de Şerban Ionescu. Mi-a mai fost util planul publicat de Hubert Cance în Scale Aviation Modeller, pentru că era mai apropiat de scara la care lucram si îmi oferea unele vederi cu îmbinările dintre panouri.
Neconcordanţele găsite pe kit au fost următoarele:
- Motorul şi capotajul care îl acoperă - Defect datorat neînchiderii corecte a matriţei, precum şi scoaterii premature a piesei, nepolimerizată suficient. Capotajul era turtit dorso-ventral şi cu detaliile nereliefate. Motorul prezeta între cilindrii bucăţi de cauciuc siliconic, smulse la dematriţare, probabil datorită lubrifierii defectuase a cauciucului, prealabil turnării.
- Voleţii de răcire sunt figuraţi pe toată circumferinţa, în realitate aceştia nefiind prezenţiu decât pe părţi (X pe stânga şi Y pe dreapta). Ca atare zonele de unire a capotajului cu fuselajul în partea superioară şi cea inferioară sunt greşit reprezantate. În poze se vede clar ca trecerea de la capotaj la fuselaj în partea superioară se face printr-un racord paralel cu axa longitudinală a fuselajului. În partea inferioară fuselajul intra sub nivelul capotajului pentru a permite ieşirea eşapamentului de tip pipă.
- per total, zona de racordare a capotajului cu fuselajul era ovală în secţiune şi nu rotundă cum era dată în kit.
- bosele de acomodare a capetelor cilindrilor erau slab reliefate.
- Gaura din inelul radiator care este prezentă în toate imaginile era greşit plasată si nu avea gulerul caracteristic.

Fuselajul - este gravat greşit, cu unele detalii în plus şi altele care ar fi trebuit figurate, absente.
- Imediat în spatele capotajului pe partea superioară, există o multitudine de prize, care pe kit nu sunt figurate.
- Cockpitul este prea scurt spre înainte. Am crezut iniţial că este prost poziţionat, dar în urma măsurătorilor am văzut că nu era cazul. Norocul meu.
- Deriva şi direcţia oricum mult prea groase, sunt prea inalte iar gravura este greşită.
- Jumătăţile fuselajului (încă un indiciu al provenienţei dintr-un kit de plastic) au fost unite decalat, cu partea dreaptă mutată spre înainte cu 1 mm. De aici, asimetrii ale semiaripilor inferioare, ale profundoarelor etc.
- Semiaripile inferioare sunt prea mici ca suprafaţă, prea subţiri ca profil, cu gravură greşită si punctul de prindere al montanţilor de susţinere şi pivotare a aripilor principale, figurat eronat. Probabil ca acest punct este de vina pentru prezentarea înaltă a aripii la cei care au facut macheta fara un studiu serios. La exemplarele româneşti (varianta C), în bordul de atac al celor două semiplane erau prevăzute deschideri pentru gurile de foc a două mitraliere.
- Cupola este practic absentă. În loc de piesa transparenta se da o colivie din raşină care nu are nimic în comun cu forma reală. Ar fi fost bun măcar un miez din rasină pe care să-ţi poţi termaforma o cupolă din PET (poly-ethilen thereftalat).
- Profundoarele aveau o coardă prea mică la racordarea cu fuselajul iar rădăcinile de pe fuselaj dădeau un diedru greşit ansamblului profundoarelor.
- Aripa principală cu gravura (bineînţeles) greşită, nu avea diedrul caracteristic, cu porţiunea mediană paralelă cu axul longitudinal al fuselajului iar vârfurile planelor (rabatabile) ridicate spre vârfuri.
- Pe intrados orificiile de prindere a montanţilor sunt poziţionate greşit ceea ce contribuie la postura eronată a aripii de care deja am amintit.
- Montanţii fuselaj-aripă sunt greşiţi ca unghiuri si dimensiuni, dar in kitul meu erau oricum rupţi aşa că nici nu m-am mai enervat.
- Montanţii interalari nu erau nici ca la variantele A-B (in Y) nici ca la varianta C (in V).
- Flotoarele aveau gravura greşită şi detaliile reprezentând capacele rezervoarelor de combustibil, conducte, capace de vizitare, sunt greşit poziţionate în cazul în care există. Nu sunt figurate puntele de trecere a cablului de amarare, cu atat mai putin cablul. Cârmele flotoarelor nu au coarnele de prindere a comenzilor.

A mai rămas ceva ne-greşit ? Sau - Cine m-a pus !? Cine m-a pus !?
Dar uite, cu kituri din astea câştigăm o adevărată experienţă.

CONSTRUCŢIE ŞI RECTIFICĂRI

Capotajul motorului a fost îlocuit cu unul de la un Arado Ar 196 (Airfix), care avea acelaşi număr de bose pentru capetele de cilindrii dar era prea scurt. Am profitat de slaba gravură a voleţilor, care au dispărut sub un strat de Tamiya putty.
Am prelungit capotajul spre spate cu un inel de la un motor de PZL 11 (plastic de culoare roz ;)), pe care l-am segmentat, profitând totodată pentru a îndrepta racordarea dorsală. Voleţii i-am făcut din polistiren evergreen de 0,7 mm pe care l-am subţiat mai întâi pe una din laturi, iar apoi l-am curbat la rece pe un cilindru.



Radiatorul ventral oferit era prea mic, aşa că l-am înlocuit după îndelungi căutări în cutiile cu piese cu unul de He 70 de la Matchbox, care având pereţii din plastic gros mi-a permis să pilesc până la obţinerea unei forme corecte.



Tot atunci am facut din cartela de plastic şi eşapamentul pe care apoi l-am frezat pentru a simula deschiderea. Clapeta din spate a radiatorului are un decupaj care se aşează pe acest eşapament.



Motorul folosit este o copie în răşină după un prat & Whitney de la un Corsair Italeri, cu ace4laşi număr de cilindrii şi un carter asemănător cu cel al unui BMW 132. După frezarea interiorului capotajului, am reuşit să introduc şi să asigur acest motor cu câteva picături de cianoacrilat.
Am montat apoi segmentele de plastic Evergreen, pe care după uscare le-am împărţit cu un compas în 4 respectiv 5 părţi egale. Pe trasaje am taiat cu fierăstrăul (Wurger). În poze se vedea ca aceste despărţituri erau acoperite cu cu segmente trapezoidale de tablă. Le-am replicat şi eu folosind tablă de aluminiu de la un transformator.



Am redus conicitatea prea pronunţată a părţii din faţă a fuselajului cu chit epoxi Tamiya, aşa încât să se potrivească cu capotajul motorului.



A urmat poziţionarea şi apoi formarea şi lipirea prizelor de pe botul fuselajului, şi în aceeaşi zonă găurirea pentru prinderile montanţilor fuselaj-aripă.
Fac o paranteză aici pentru o observaţie interesantă. Primul montant dinspre motor se putea desprinde relativ usor (suruburi si ureche) pentru a permite aripii sa pivoteze în jurul unui ax vertical format intre punctul de prindere al montanţilor pe intradosul aripii şi punctul de prindere al montanţilor alari pe semiaripa inferioară. Deci o verificare a corectitudinii construcţiei, ar fi colinearitatea pe o axa verticală a acestor două puncte. La mine nu cred ca a fost cazul, dar după câte artificii am făcut ar fi fost cam imposibil.
Cu ocazia multelor manipulări, am reusit să scap fuselajul pe gresie şi conform legii porcăriei universale a căzut în bot. Rezultatul îl vedeţi în foto.



Am refăcut apoi gravura pe fuselaj. Luând ca reper această gravură mi-a fost mai uşor apoi sa-mi dau seama unde ar trebui repoziţionat cockpitul.

După ce am desenat conturul cu un creion, am început să gravez cu o freză cilindrică. Din aproape în aproape am ajuns la o formă apropiată de unde am început indreptarea pereţilor şi crearea unghiurilor intre planuri. Noroc cu materialul care se lucrează relativ uşor.



Aşa cum am banuit, intre pilot şi cel din spate exista echipament radio. Acesta a fost inventat orientându-mă după alte aparate germane. Oricum în pozele pe care le-am avut la dispoziţie nu am văzut decât capacul care acoperea ansamblul.
Pe lateralele cockpitului am mai pus diverse cutii si nişte tuburi de oxigen ramase de la un Shinden.
Pe lateralele fuselajului am mai figurat nişte capace în relief şi locaşele pentru sprijinirea picioarelor la accesul în cockpit. De asemenea plecând de la prinderea pe fuselaj a montanţilor anteriori ai flotoarelor porneşte traseul unui cablu, prins pe fuselaj în 4 locuri. Cablul coboară pe montant până la flotor. Banuiesc ca este traiectul comenzilor către cârme.
Pentru cabina am folosit intai una de la un Ar 196. Nu am obtinut ce voiam asa ca am recurs in final la o portiune dintr-o cabina de He 115. Aceasta a fost formata, pilita si pe suprafata mata am trasat conturul noilor rame.

Cabina a fost apoi montata pe fuselaj si restul de rame au fost figurate chiar acolo, mascand zonele si adaugand chit.

La final, dupa indepartarea mastilor, cabina arata cam asa...


În vârful cozii am montat o piesă transparentă pe care am format-o prin pilire reprezentând astfel lumina de poziţie din coadă.
Tot la modificările aduse fuselajului o sa enumăr şi ce am făcut la aripile inferioare (eu le-am zis semiaripi, dar nu ştiu dacă au cu adevărat vreo denumire). Aşa cum am arătat erau subdimensionate din toate punctele de vedere, aşa că le-am pus pe planuri si le-am mărit suprafaţa şi grosimea cu Milliput. Am profitat de ocazie si am figurat gurile pentru mitraliere din bucăţi de plastic pe care le-am fasonat şi găurit după lipire.




Profundoarele au fost fixate la locurile lor cat mai egal cu putinţă şi apoi modificate conform planurilor. Am lipit pe bordul de atac câte o bucată de stiren pe care apoi am adăugat milliput până am ajuns la grosimea dorită. Apoi am tăiat surplusul si am adus la forma corectă prin şlefuire.




Pe aripile inferioare, aparatele din serviciul hidroaviaţiei Romaniei, aveau 2 mitraliere. Le-am figurat cu doua tevi de plastic carora le-am dat conicitatea necesara, dupa ce le-am lipit la locurile lor.


Elicea din kit nu semana cu cea adevarata asa ca a trebuit pilita si slefuita ca sa se apropie de ceea ce trebuia.


Pentru ca tot eram la piese mici, am inceput modificarea montantilor care sustineau aripa superioara sprijinindu-se pe cele doua aripioare inferioare. Cu ocazia asta am aflat ca montantii acestia erau ganditi foarte bine, pentru a permite rabatarea spre in spate a aripilor superioare. Respectiv partea scurta a montantului constituia un ax in jurul caruia partea cea lunga pivota, fara sa se desprinda si asigura sustinerea aripii si in pozitie pliata. Treaba nemţească.


Fiecare dintre cei doi montanti au fost completati cu partea lunga, pentru a se ajunge la forma de V prezenta la aparatele romanesti si diferita de majoritatea celor din alte tari care aveau acesti montanti in forma de Y.



FLOTOARELE

Piesele furnizate in kit erau pur schematice. Am inceput asadar adaugarea de detalii.
Fiind particulare si complexe, aceste flotoare au constituit in sine o macheta separata care a necesitat atentie si multa rabdare (a se citi nervi).
Am facut pe rand capacele, preaplinele de carburant, distantierele pentru traseele comenzilor carmelor,capacele rezervoarelor, am modificat cârmele, le-am adaugat coarnele pentru comenzi si am figurat in faţă piesele mari pentru cablurile de amarare.



Apoi am fixat (cu greu) cablurile de amarare, încercând să redau aspectul prinderii in puncte si burţile pe care le faceau intre acestea.



Apoi am completat cu scari montantii principali dintre fuselaj si montanti si i-am lipit pe fuselaj cât s-a putut de echidistant.



Au urmat apoi montantii pentru sectiunea centrala a aripii si montantii secundari dintre fuselaj si flotoare.



Montantii de sustinere a sectiunii centrale a aripii au fost facuti din ace hipodermice bagate unele in altele. Ideea era ca cele subtiri sa patrunda in orificiile aripii si sa se opreasca la cele mai groase, pentru a da un plus de siguranta montajului. Am masurat de multe ori pana sa ajung la un rezultat satisfacator si un dryfit care sa-mi garanteze o aripa dreapta.

Pentru a intelege unde pică fiecare montant si unde va trebui sa gauresc, am pus acrilic pe varfuri si apoi, cu infinite precauţii, am facut contact cu aripa. In locurile alea am dat mai apoi gauri.



In final (unul din ele) aripa s-a potrivit destul de bine.

Pentru flotoare, mai bine zis pentru alinierea lor, a fost necesara construirea unui esafodaj. Am profitat de greutatea unei placi de marmura si de Patafix - unul din "prietenii" modelistului.
Dupa ce m-am asigurat ca flotoarele sunt in pozitie corecta, am trecut la lipirea montantilor de sub fuselaj.



Patafixul nu e prieten cu orice prost, asa ca atunci cand am vrut sa desprind flotoarele de pe esafodaj mi-am dat seama ca va fi foarte complicat sa pastrez lipiturile. Cu chin, i-am dezlipit fara sa stric nimic...Dar cu chin....Fir-ar el de patafix.
A urmat dificila munca de intindere a hobanelor intre flotoare si fuselaj si apoi pregatirea hobanelor superioare.



Cu toata stradania, deoarece nu exista bare de ranforsare intre flotoare, una din hobane nu sta perfect intinsa.
Planul era ca avionul va fi folosit intr-o diorama in care flotoarele vor fi prinse in rasina transparenta - apa.
Pana acum insa nu s-a materializat....Lipsa de timp si de spatiu de expunere. Dar nu am renuntat la idee.

În continuare am pregatit hobanele care vor rigidiza legatura cu aripa superioara. Materialul folosit este o aţă de plastic cu proprietati bune. Am gasit-o in târg si am fost nevoit sa iau un mosor imens.
In acelasi timp am aliniat si lipit montantii pentru aripa si am figurat dintr-un ac hipodermic, un colimator tip ţavă.



Cu toate punctele de contact pregatite, am intors avionul pentru a insemna locurile in care se vor prinde de aripa. Apoi am lipit provizoriu (aracet) incercand sa stramb cat mai putin ansamblul.



VOPSIREA

Pentru etapa asta, aveam pregatit un set de vopsele facute din DUCO. Le-am testat si am observat ca verzurile nu aduceau deloc cu originalul. Le-am refacut cu acrilice industriale (auto, cu solvent).
Ideea era ca avioanele de patrulare marina erau vopsite in standardul RLM - 65,72,73. M-am orientat putin si dupa culorile Modelmaster, mai mult ca sa-mi fac o idee.
Oricum, consider ca imaginea finala trebuie sa fie de bun-simt si nu exacta. Exacta e practic imposibil sa fie din varii motive enumerate in alte parti.
Macheta a fost vopsita pe bucati, pornind de la marcaje - inel de teatru, intradosul capetelor de plan si tricolorul de pe directie.



In final, avionul arata asa.



In final, ii multumesc postum domnului Cristian Craciunoiu pentru initiativa de a scoate acest kit romanesc. Cu toate prescurtarile si stangaciile, daca nu ar fi existat inceputul asta din rasina, nu as fi avut nici acum avionul in colectie.
In momentul in care voi avea si diorama, voi actualiza postarea sau voi face una noua aici.
Va multumesc pentru timpul acordat vizitarii si pentru eventualele comentarii.